Legenda satului Ratuş

       Legenda despre  s.Ratuş nu-i mare. Aici la răscruce de drumuri, în cîmp deschis a fost cîndva un Han -popas, pentru tine călătorule. Şi locul s-a făcut auzit peste ani de mulţi trăitori din inima plaiului care îndrăgindu-l, s-au hotorît a-şi întemea sălaşuri aici.

       Aşa porneşte legenda uneia din satele Moldovei- cu un nume ce e călătorit şi ajuns aici tocmai de prin părţile Baltice ceea ce înseamnă în limba germană Han-oprire.

        Aici într-o ogradă mare poposeau cu trăsurile încărcate diferiţi negustori, pentru a-şi odihni caii obosiţi şi a se încălzi pe timp  de iarnă la o vatră caldă, s-au pentru a-şi potoli setea pe timp de vară cu arşiţă.

          Primele gospodării  au fost durate în anul 1908. Primii locuitori au purtat următoarele nume de: Drabenco; Zubcov; Petrică; Şpili; Moraru.

        Locuinţele lor erau într-un stil simplu-acoperite cu stuf, pereţii împletiţi cu nuiele şi unse cu lut.

        Casa era alcătuită din casă mare, iatac şi tindă.

        Aceste familii deţiniau cîte 17 ha de pămînt ,arate, nearate prelucrate cu plugul de boi, boronă şi alte unelte de muncă. Aceste pămînturi aparţiniau boierului Uvaliu.

        Lîngă han se afla un hambar lung care aparţinea acestui boier.

        În posesia lui mai era şi moara de piatră de pe malul Răutului de lîngă Sărăteni-Vechi.

        Prezentul izvor de lîngă Ratuş, pe rîpă, a fost cîndva  fîntînă acestui boier. În preajma trăia şi boerul Nemţianu.

         Satul nu s-a mărginit numai cu aceste gospodării.

       Cu anii el a crescut. Pe aceste pămînturi s-au aşezat şi alte familii, venite din alte părţi cele mai multe fiind familii tinere din Zăicani.

        În 1918 după Marea Unire au loc unele schimbări.

        Ratuşul se afla un judeţul Orhei, plasa Teleneşti,  comuna Verejeni.

        Copiii din Ratuş învăţau la şcoala primară din Zaicani.

Primii dascali învăţători au fost românii Muntianu şi Lupu.

        În timpul războiului trăitorii acestui sat au trecut şi ei prin  foame, mizerie, frică şi groază.

        O parte din familii se evacuau la Chiţcani, Negureni, Vaduleca, Brînzeni.

        După război Ratuşul a început a-şi restabili gospodăriile.

        În 1949 s-a început colectivizarea şi primul colhoz s-a numit „Voroşilov”,cu sediul la Zăicani, apoi „Jdanov”- cu sediul la Chiţcani, apoi ”Drujba”- sediul Zaicani; -„Victoria”- cu Sărătenii.

        Prima şcoală în Ratuş a fost în gospodăria d-nei Petric Natalia. Apoi s-au deschis: punctul medical, club, bibliotecă. Mai tîrziu s-a construit restaurantul  „Ciocîrlia” şi grădiniţa de copii, fabrica de păsări, etc.. În 1989 s-a înfiinţat primăria, şcoala din Zaicani a trecut la Ratuş în sediul grădiniţei.

        În 2000 s-a înfiinţat staţia telefonică. În 2005 s-a gazificat satul.

        Credem că acest sat va avea un viitor bogat cu evenemente şi fapte demne de laudă.

       Sperăm că Domnul  nu ne va părăsi ,avîndu-ne pururea sub ramura bunăvoinţei sale. 

Reclame
Lasă un comentariu

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: